De cele mai multe ori noi insine suntem proprii nostrii inamici. Noi nu stim ce vrem, noi ne facem rau…insa tot noi stim sa ne luptam cu ale noaste idei murdare. Este un lucru stiut ca noi nu facem altceva decat sa deschidem ochii de dimineata si sa-i inchidem la caderea serii, pentru ca asa e normal…Asa ca, vine noaptea, vin visele, iar inamicii nu ezita sa-si faca aparitia. Vin odata cu intunericul pentru ca asta le place lor…N-or sa vina nicioadata pe lumina pentru ca razele soarelui le diminueaza puterea malefica.

Mi se intampla uneori sa nu mai vreau s-aud de nimeni pentru ca am impresia ca un “cineva” care conteza pentru mine, ma intelege gresit. Si atunci am o dorinta nesfarsita de a evada eu cu mine, nu conteza locul, timpul ci felul in care ma inteleg eu pe mine. Niciodata nu mi-au placut relatiile tensionate, fie ca e vorba de familie, prieteni, scoala, serviciu insa se intampla sa ma “plezneasca” in toate mediile enumerate. Recunosc ca pot sa inteleg multe, pentru ca intelegerea si toleranta se afla printre preferatele mele calitati…dar cand un prieten bun iti spune: “esti prea pasiva”…iti vine, fara doar si poate sa-i zici vreo doua pentru ca tu, consideri ca e bine sa fii asa. Intotdeauna am evitat persoanele autoritare, cicalitoare, dar se pare ca numai de asemenea oameni am noroc si se intampla ca acestia sa-mi fie foarte buni prieteni.  Nu sunt genul de om care le stie pe toate, insa  chiar cred  ca nu prea ma pot insela in anumite privinte, iar atunci cand contrazicerea este preferata tuturor, parca nu vreau sa mai stiu de ei…

Avem nevoie de culori ca sa ne bucuram ochii.

Avem nevoie de vant ca sa ne mangaie fata.

Avem nevoie de ciripitul pasarilor ca sa ne”gadile” urechile intr-un mod placut.

Avem nevoie de flori ca sa nu uitam mireasma dulce a naturii.

Avem nevoie de pamant ca sa nu pierdem contactul cu realitatea…

Avem nevoie de parinti ca sa ne simtim  protejati.

Avem nevoie de frati ca sa simtim ce inseamna duiosia.

Avem nevoie de prieteni ca sa nu uitam de noi…

Avem nevoie de putina iubire pentru ca avem atata de oferit…

Avem nevoie de idei ca se ne simtim fericiti!

Uneori ma intreb de ce vine ploaia…

De ce trebuie sa ne stergem lacrimile atunci cand s-au strans prea multe??

De ce nu avem voie sa uitam de noi si de ceilalti??

De ce ne roadem unghiile atunci cand suntem agitati,nervosi?

De ce trebuie sa ne gandim mereu ca dupa furtuna o sa vina soarele??De ce sa credem o prostie cand poate nu exista nici o sansa sa se intample asa??

De ce sa ne punem atat de multe intrebari cand am putea sa traim linistiti?Fara nici o curiozitate,fara nici o nedumerire,fara nici un vis neimplinit??Cat de inuman suna totul…

Nu mi s-a intamplat de prea multe ori sa vreau sa scriu ceva.Mi se pare un lucru destul de pretentios,destinat numai oamenilor care stiu sa creeze din cuvinte un joc,un curcubeu de imagini scrise.Si daca tot e vorba de joaca,de ce sa nu incerc si eu?Ca doar n-o sa ma scoata nimeni din propriul meu joc,ale carui reguli sunt numai de mine stiute.E ciudat sa vrei sa te joci de unul singur,e ca si cum ai fi un copil egoist si n-ai vrea cu nici un pret sa-ti imparti masinutele cu ceilalti copii din fata blocului.Da,asta imi place…sa nu las pe nimeni sa se joace cu “masinutele”mele si daca tot vrea s-o faca ar trebui sa le pretuiasca la fel ca mine.

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!